Category Archives for Iubire

În căutarea dragostei ?

Oh, dragostea, ce sentiment înălțător, nu-i așa?! Ne influențează acțiunile și ne hrănește sufletele, ne transformă în versiunile noastre optime: drăguți, grijulii, altruiști, îndrăzneți, receptivi, plini de viață.

Când dispare ne simțim ca niște frunze veștede, suflate de vânt de la stânga la dreapta și de sus în jos pe autostrada vieții, triști, tulburați, părăsiți, nefolositori, pierduți.

Am fost în acel punct de multe ori în trecut și de fiecare dată m-am simțit ca și când am fost dezasamblată și apoi reasamblată. Am trăit zile negre, am făcut nopți albe, am umplut casa cu lacrimile și “de ce eu”-rile mele.

Întâlnirea cu cineva nou era destul de complicată pentru că mă săturasem de încercări; tot ce doream era să-l găsesc pe EL al meu, ca să încep să-mi trăiesc viața reală. Cea pe care o trăiam părea să fie o repetiție cu paranteze, în care puneam experiențele negative, fiind, în acest fel, excluse din viața mea de poveste.

Apăreau tot timpul alți bărbați însă nu erau genul meu, oricare ar fi fost acela …

Într-o zi am decis să iau calea internetului și să mă înscriu pe câteva site-uri de matrimoniale. Unele cereau o taxă lunară, altele erau gratis. Am ales câte unul din fiecare, ca să pot compara.

Am pierdut ore întregi scriind și ștergând cele câteva fraze necesare profilului pentru că, pe de o parte,  încercam să pictez un portret perfect, și pe de alta să arăt cine sunt de fapt și … ghici? Nu ieșea la numărătoare! 🙂

“Încarcă pozele aici”… Uf, ce harababură majoră! Câți dintre voi aveți prin computer sau mobil poze prêt a …. publier pe un site de matrimoniale? Pozele mele erau ori prea prietenoase, ori prea reci; în unele eram prea îmbrăcată, în altele nu păream decentă. Nici măcar una din ele nu era potrivită pentru ceea ce încercam să realizez.

Sedința foto prin casă a fost de-a dreptul nostimă și mi-a luat foarte mult timp. Perdelele deschise, lumina aprinsă – sunt convinsă că vecinii mei au fost încântați și nedumeriți deopotrivă în timp ce mă priveau ca pe un mister ce încerca să se dezvăluie. Până și mobila a fost mutată ca să fie la locul potrivit unde aveam camera foto pe care n-o puteam muta din cauză de … motive 🙂 . În urma a cinci rânduri de haine diferite (culoare, stil, anotimp, etc.), a machiajului și coafurii (pe care le evit de obicei 😛 ) mai rămăsese zâmbetul!

Da, zâmbește natural dacă poți, în timp ce te gândești în câte feluri te vor judeca toți cei care vor vedea pozele acestea pe care te chinui să le faci! 😀

Cum am terminat profilul am început să aștept ca o marfă, într-o vitrină de magazin, să fiu cântărită, măsurată, analizată și apoi respinsă sau acceptată. Deținerea unui profil public m-a făcut să mă simt goală și vulnerabilă. 

Am primit mesaje drăguțe de la unii bărbați. M-am delectat și cu câteva dialoguri interesante. Am avut discuții ridicole cu câțiva bărbați însurați care-și căutau fericirea în această lume nedreaptă și crudă care a inventat căsătoria. Unul din ei, numarul 1 în topul meu, a încercat să mă ușureze de bani turnându-mi o poveste lacrimogenă despre viața lui. Altul s-a îndrăgostit de mine instant, subit și iremediabil (nici prenumele nu mi l-a reținut corect 😀 ) și a încercat să mă convingă să mă căsătoresc cu el și să-l aduc în țară (a lui nu era parte din U.E.). Unul pe care n-am să-l uit vreodată a fost dat de gol de soția lui care a murit într-un accident îngrozitor de mașină, soție care mi-a scris de pe contul lui … Măcar am confirmarea că internetul funcționează între cele două lumi. 😉   

Ceea ce m-a determinat să-mi șterg profilul de pe ambele site-uri la scurt timp de la crearea lui a fost mulțimea mesajelor deplasate, înjositoare, dezgustătoare, murdare pe care le-am primit de la diferite persoane de pe acel site. Mi-a fost imposibil să înțeleg, la acea vreme, cum poate o persoană să devină dură și necruțătoare, fără a fi provocată, față de o persoană pe care a văzut-o doar într-o poză. Cuvinte din mesajele de atunci încă își au ecoul în mintea mea.  

Vă sună familiar această poveste?

Trăim într-o lume care evoluează rapid în jurul nostru: computere, tablete, mobile din ce in ce mai inteligente, (atât de multe) aplicații pentru orice – mi-e greu să țin pasul cu tehnologia. În plus, a avea un profil public nu este potrivit pentru toți oamenii, având în vedere riscurile cu care vine acesta: furt de identitate, înșelăciune, fraudă, etc. .

Dar vrem să ne găsim partenerul ideal, îmi spuneți. Cum facem?

Am să vă spun o altă poveste, scurtă de astă dată.  🙂

Când a început nebunia cu Covid19, m-am înrolat în programul de voluntariat al Serviciului Național al Sănătății, pentru că unul din lucrurile pe care îl ador este să ajut oamenii în orice fel pot.   

Într-o zi am primit (pe aplicația instalată la înrolare) o alertă de “Check-in and Chat” (apelare telefonică a unei persoane vulnerabile, pentru a-i verifica status quo-ul). Astfel l-am cunoscut pe Christopher, un domn amabil și drăguț, în jur de 70 de ani și el este motivul pentru care scriu acest articol.

Soția cu care a conviețuit timp de 18 ani murise în urmă cu 11 ani și tentativele de a găsi o parteneră potrivită au avut ca rezultat un lung șir de încercări și erori, online și offline.  

Acest fapt m-a făcut să mă gândesc la o modalitate mai simplă de abordare, pentru toți oamenii aflați în aceeași barcă, de a începe un dialog ușor, evitând situațiile comice sau neînțelegerile care apar când unul dintre cei implicați în conversație se află deja într-o relație, dar îi place să intre în vorbă cu oricine, despre orice. 🙂

Soluția este o insignă roșu+alb (vezi poza) care poate fi purtată de toți cei care sunt în căutarea unui/unei partener/e.  

Viața este frumoasă dar scurtă și este menită a fi trăită alături de persoana potrivită. Găsirea alesului/alesei este uneori dificilă. Calvarul va lua sfârșit aici și acum! Pune-ți insigna “Îmi caut dragostea” oricând ieși la cumpărături, la alergat, cu bicicleta sau pur și simplu la plimbare prin frumosul nostru orășel, Exmouth, pentru ca cei asemenea ție să știe că ești disponibil(ă). 

Insignele pot fi obținute scriind la adresa lookingforlove@jomagicworld.com. (Am încercat să găsesc în oraș un magazin de unde să poată fi ridicate, dar n-am găsit nici unul disponibil să ajute această cauză).

Fondurile obținute vor fi donate lunar, prin rotație, adăposturilor pentru animale din Devon pentru că Dragostea iubește toate ființele. 💝

Articolul a fost trimis și la câteva ziare locale din zona mea, ca să dau sfoară în țară. 😉    

Pur si simplu … Dragoste

Aud destul de des propoziția “Te iubesc necondiționat”.

Din punctul meu de vedere termenul de “dragoste necondiționată” este un nonsens. Nu există dragoste condiționată, sau dacă cineva crede că este, cu siguranță poartă altă denumire.

Nu scriu articolul de față ca să desfac în bucăți cuvintele de mai sus, ci pentru a face lumină în mintea unui prieten drag, (nu e singurul din lumea asta) care n-a învățat să accepte faptul că e unic, important, valoros, doar pentru faptul că … există!

Nu știu dacă are impresia că nu merită sau e prea mult pentru el să accepte faptul că e iubit astfel, „doar pentru că”.

Dragostea, în formă pură, există în fiecare dintre noi, însă ne ferim s-o împărtășim/ împărțim/ arătăm/ declarăm, de teamă că vom fi luați în râs sau răniți.

[Nu știu cine și când a dat verdictul oficial că Dragostea este o creatură netrebnică, ce trebuie ținută undeva într-un colț întunecat; nu știu nici de ce se face vinovată, însă eu aleg să o port cu mine, cu mândria cu care Dacii își purtau steagul în bătălii, și să o ofer tot timpul, tuturor celor din jurul meu. Nu o dată am fost privită de aceștia ca o anomalie, fiind “prea iubăreață”, primul lor impuls fiind fuga sau evitarea. Când au început să mă cunoască s-au liniștit, și culmea, au ajuns să le lipsească gesturile și cuvintele mele, în momentul în care aveam o zi … meditativă.]

Există un număr mic de oameni capabili să iubească cu dragostea unui creator; restul iubim numai după ce testăm, analizăm, experimentăm, trăim.

Drag prieten, mă aflu în fața ta, ca o modestă ființă muritoare, și mărturisesc faptul că nu te-am iubit de la început „doar pentru că”, însă, după ce mi-ai arătat, cu grație și încredere, ceea ce ai în suflet și minte, ceea ce ești capabil să faci și să simți, am ales să te iubesc, și indiferent că tu o accepți sau o respingi, dragostea mea va rămâne intactă, pentru că sufletul meu se simte onorat să călătorească alături de al tău, pentru tot restul vieții, și, de ce nu, și dincolo …

Încă ceva:  ”Te iubesc” nu este rezervat îndrăgostiților și cuplurilor, ci e aici să fie folosit de toată lumea oricând (să sperăm, fără taxă, pentru mult timp de acum încolo 🙂 ).

Viața în doi – iad sau rai?

Am o pornire de a scrie articole pentru cupluri în ultima vreme, asta pentru că am auzit de două divorțuri deja (nu că nu mă așteptam eu la ele, ci, culmea, nu se așteptau ei!).

O căsătorie ar trebui să fie o vacanță în doi, nu o corvoadă, și spun asta pentru că nu o dată am auzit fraza: ”Cum să ies cu voi la ….., sunt om însurat/ femeie măritată?”Așa, și?! Asta ar trebui să însemne ce? Că din momentul acela viața ta a luat sfârșit? Atunci trebuie să văd căsătoria ca pe o … moarte a individului?

Știu că ar trebui să fie comuniunea a doi oameni care formează un întreg, dar asta nu înseamnă că din momentul acela, ambii își vor pierde individualitatea, identitatea și se vor contopi într-o singură ființă/ conștiință.

Singur sau în cuplu, omul are nevoie de libertate, are dreptul la propriile secrete, la hobby-uri, la bere/ ceai cu prietenii/ prietenele, la socializare cu alți oameni de orice sex/ naționalitate/ religie/ etnie/  culoare, la distracție oriunde (da, și în Streapclub), la visare, la clipe/ ore/ zile de singurătate, la evadare (în interiorul lui sau exterior), la tăcere.

În felul în care îmi este prezentată căsătoria (de către cei căsătoriți) e cam așa:  după ce spui “Da” dispar niște drepturi esențiale ție, și nu numai că dispar, dar sunt înlocuite de niște îndatoriri! În orice trebuie să existe o balanță, ori în căsnicie intri deja cu un handicap, că ajungi să ai mai multe responsabilități decât drepturi. Ai fi mai safe dacă te-ai căsători cu … Constituția 🙂 , că ea îți garantează TOATE drepturile!

Dacă îmi amintesc bine, instituția căsătoriei a fost inventată de biserică din două motive: să împiedice bărbații/ femeile să umble creanga și să asigure paternitatea pruncilor. Dacă stau strâmb și judec drept, cred că aceasta a nefericit mai multe cupluri și copii decât ciuma, holera și războaiele la un loc.

Căsătoria ar trebui să fie aventura a doi oameni liberi care se joacă împreună, care experimentează, fac schimburi de idei, se ajută să crească, se împing unul pe altul să evolueze, se susțin să-și împlinească cele mai nebunești dorințe.

Dacă cineva s-a decis să-ți fie alături pentru o viață, ar trebui să te simți onorat, pentru că o viață înseamnă extrem de multe zile… Trebuie să-l vezi ca pe un erou 🙂 ; gândește-te că nici măcar părinții tăi, care ți-au dat viață și te știu, nu sunt cu tine zi de zi; partenerul tău este! Nu-l pedepsi pentru asta! Iubește-l, respectă-l, alintă-l, fă-i surprize (plăcute), fă-i exact ce ți-ar plăcea să ți se facă ție, poartă-te cu el așa cum ți-ar plăcea să se poarte el cu tine; poate n-o face, dar o va face, pentru că învățăm natural, unul de la altul.

Nu încerca să-l schimbi, oamenii nu se schimbă!

Nu-i cere să-ți ghicească gândurile; de multe ori nu suntem capabili să ne ghicim propriile gânduri, și e capul nostru 🙂 .

Nu lua personal nimic din ceea ce-ți spune: persoanele de față se exclud întotdeauna!

Nu-l jigni! Sparge lustra (nu mai e la modă oricum), rupe draperia (există una mai frumoasă la magazin!), numără până la cât știi (măcar până la 20!) dar NU deschide gura să spui o prostie pe care s-o regreți tot restul relației!

Oamenii sunt perfecți, dar în felul lor. O prietenă dragă spunea că partenerul nu trebuie să fie perfect, ci trebuie să fie perfect PENTRU TINE. Suntem ca niște piese Lego – avem nevoie de cineva care se potrivește cu noi, nu cu neamul nostru sau cu societatea în care trăim.

Dacă nu-ți mai convine nimic la el, nu-l mai chinui ani și ani doar pentru că “am jurat în fața lui Dumnezeu să-ți fiu alături la bine și la greu”. Jurămintele sunt egale cu zero dacă nu sunt izvorâte din dragoste, și, după ultimele informații, Dumnezeu nu a creat perfecțiunea pentru a o vedea cum se chinuie sau cum îi chinuie pe alții datorită orgoliului (ce-o să zică vecinii/ părinții/ finii/ nașii/  bunicii/ copii/ colegii de muncă/ facebook/ twitter că divorțez?).

Dacă pentru tine e mai importantă părerea celor din jur, cel mai posibil trăiești o minciună, o iluzie, și ce e mai rău e ca o trăiești ca să-i prostești pe toți cei enumerați mai sus,  și în mod special pe tine!

Îmi amintesc că am citit despre datinile strămoșilor noștri (unii dintre cei mai înțelepți oameni ce-au ocupat acest pământ – părerea mea) – Dacii – în care la nașterea unui copil plângeau, iar la moartea unui om râdeau. Nu spune nicaieri ce făceau la nuntă, dar tare mi-aș dori să aflu …

Sper, doar, că în înțelepciunea lor nemărginită, îi băteau măr pe amândoi – în loc de jurăminte – , de față cu toate neamurile lor, pornind de la premisa “dacă vrei să faci doi oameni să se iubească, fă-le cadou un dușman comun împotriva căruia să-și unească puterile”. Poate nu se iubeau până la capătul zilelor, dar ar fi colaborat al naibii de bine :).