Archive Monthly Archives: martie 2016

Credință versus Religie

Am văzut recent un episod din serialul Da Vinci`s Demons care avea o scenă foarte dură: turcii (care cuceriseră un oraș italian) aliniaseră prizonierii, cerându-le să aleagă: se lepădau de religia lor (catolică) pentru a trece la Islam păstrându-și astfel viața sau rămâneau catolici și-și pierdeau capul.

M-am pus în locul prizonierilor, nu aș fi putut să ratez asta (trăiesc conștient, nu? 😉 ) și mi-am dat seama că eu aș fi renunțat la religie (oricare ar fi fost ea) într-o secundă. De ce? De ce nu?

Sunt o ființă care a ales să se întrupeze pe această minunată planetă pentru a experimenta viața și pentru a evolua, ori ciopârțirea corpului fizic mă pune în imposibilitatea de a face asta. Încă există oameni care spun că ceea ce am scris este hulire (a bisericii, a reprezentanților ei, a lui Dumnezeu) însă pot să-i contrazic: credința nu stă în gură, în vorbe, în biserica la care mergi, în gesturile pe care le faci când te rogi, în mâncarea pe care o mănânci, ci în inimă.

Acolo nu poate vedea nimeni, decât tu.

Religia și credința sunt două chestii distincte iar oamenii le confundă tot timpul, de fapt consideră că sunt sinonime. Chiar nu sunt.

Cred că aici este problema societății, în general, și de aici pornesc multe nedreptăți.

Religia se practică la biserică (de ce numai acolo?), motiv pentru care oamenii se îngrămădesc în ea, țin sărbătorile cu cruce roșie, respectă duminicile, țin posturile, dar practică ritualurile mecanic, “pentru că așa zice popa” sau “așa scrie în calendarul bisericesc”.

Credința, pe de alta parte, “se practică” în fiecare clipă (sau, cum frumos a scris cineva: “fiecare gest trebuie să fie o rugăciune”).

Nu o dată am văzut oameni religioși transformându-se în “monștrii” în viața de zi cu zi, oameni care nu respectau “poruncile” elementare din cartea lor sfântă …

Nu ne definește apartenența la o religie, ci caracterul, alegerile pe care le facem ca oameni, în orice situație, felul în care alegem să reacționăm la tot ce ne oferă viața.

Sunt de părere că un om ar trebui să se nască cu două drepturi esențiale: dreptul de aș alege prenumele și religia, în felul acesta ar fi autentic.

Cel mai simplu și frumos a spus-o unul din înțelepții vremurilor noastre: „Dumnezeu nu are nici o religie.” (Mahatma Gandhi)

Pur si simplu … Dragoste

Aud destul de des propoziția “Te iubesc necondiționat”.

Din punctul meu de vedere termenul de “dragoste necondiționată” este un nonsens. Nu există dragoste condiționată, sau dacă cineva crede că este, cu siguranță poartă altă denumire.

Nu scriu articolul de față ca să desfac în bucăți cuvintele de mai sus, ci pentru a face lumină în mintea unui prieten drag, (nu e singurul din lumea asta) care n-a învățat să accepte faptul că e unic, important, valoros, doar pentru faptul că … există!

Nu știu dacă are impresia că nu merită sau e prea mult pentru el să accepte faptul că e iubit astfel, „doar pentru că”.

Dragostea, în formă pură, există în fiecare dintre noi, însă ne ferim s-o împărtășim/ împărțim/ arătăm/ declarăm, de teamă că vom fi luați în râs sau răniți.

[Nu știu cine și când a dat verdictul oficial că Dragostea este o creatură netrebnică, ce trebuie ținută undeva într-un colț întunecat; nu știu nici de ce se face vinovată, însă eu aleg să o port cu mine, cu mândria cu care Dacii își purtau steagul în bătălii, și să o ofer tot timpul, tuturor celor din jurul meu. Nu o dată am fost privită de aceștia ca o anomalie, fiind “prea iubăreață”, primul lor impuls fiind fuga sau evitarea. Când au început să mă cunoască s-au liniștit, și culmea, au ajuns să le lipsească gesturile și cuvintele mele, în momentul în care aveam o zi … meditativă.]

Există un număr mic de oameni capabili să iubească cu dragostea unui creator; restul iubim numai după ce testăm, analizăm, experimentăm, trăim.

Drag prieten, mă aflu în fața ta, ca o modestă ființă muritoare, și mărturisesc faptul că nu te-am iubit de la început „doar pentru că”, însă, după ce mi-ai arătat, cu grație și încredere, ceea ce ai în suflet și minte, ceea ce ești capabil să faci și să simți, am ales să te iubesc, și indiferent că tu o accepți sau o respingi, dragostea mea va rămâne intactă, pentru că sufletul meu se simte onorat să călătorească alături de al tău, pentru tot restul vieții, și, de ce nu, și dincolo …

Încă ceva:  ”Te iubesc” nu este rezervat îndrăgostiților și cuplurilor, ci e aici să fie folosit de toată lumea oricând (să sperăm, fără taxă, pentru mult timp de acum încolo 🙂 ).