Familie vs. Prieteni (alias Gașca Magică)

Am primit recent un email care m-a impulsionat să scriu acest articol.

Fiecare ființă se naște și moare singură, dar din momentul în care se naște și până ajunge la finalul existenței pământene, întâlnește oameni care îi conturează caracterul, o împing de la spate pe un drum mai bun sau îi pun bețe în roate; îi deschid ferestre sau îi închid uși. Unii îi sunt alături pentru o clipă, unii pentru un timp, alții pentru totdeauna. Avem nevoie de toți acești oameni pentru a evolua.

Pe cel care ne întinde mâna ar trebui să îl apreciem la fel de mult ca și pe cel care ne închide ușa în nas, pentru că Universul l-a trimis în calea noastră să ne spună :”Acesta nu e drumul pe care trebuie să mergi! Încearcă următoarea ușă.”

Cei care sunt alături de noi și ne susțin ne devin prieteni, apoi, dacă reușesc să reziste testului timpului, devin parte din familia noastră de suflet.

Am avut norocul să am parte de foarte mulți prieteni, cele mai minunate și nobile ființe pe care soarta mi le-a scos în cale de-a lungul vieții, motiv pentru care îi consider familia mea. Unii au fost cu mine pentru o vreme, apoi drumurile ni s-au separat; alții au rămas alături de mine până azi și le mulțumesc pentru răbdarea și dragostea pe care mi-o poartă. Știu că pot fi un om dificil, mai tot timpul rebel, însă ei și-au pus mintea cu mine și m-au făcut fericită, rămânâdu-mi alături.

Sunt, deci, unul dintre oamenii care are o familie mare, formată din prieteni; o familie unită, frumoasă, puternică, pe care o respect, o iubesc și îi sunt alături la sărbătoare dar și în vremuri de restriște, așa cum și ea îmi e mie.

Știu cazuri în care familia naturală nu a reușit să facă individul să se simtă parte din ea, fiind oameni cu care nu avea nimic în comun sau prea puține; acesta din urmă s-a străduit o viață să se integreze, depunând eforturi emoționale care nu au dus nicaieri și care nu i-au astâmpărat setea de apartenență.

Nu consider că este greșit să ne construim noi una; nu văd nimic rău în a ne simți “în familie” în mijlocul unor oameni care nu sunt rude de sânge cu noi.

Există o vorbă în limba noastră care zice “Sângele apă nu se face” însă înclin să o contrazic. Ca în orice relație, când toate încercările eșuează, e bine să te retragi și să-ți investești energia în ceva care îți oferă satisfacție, îți aduce mulțumire sufletească, în oameni care sunt asemenea ție sau, mai bine spus, te completează.  

Știu că sună crud și insensibil, dar suntem cu toții ființe speciale și avem dreptul să alegem cu cine vrem să ne petrecem timpul, cu cine putem fi fericiți și în armonie, să fim noi înșine fără a trăi cu teama de a fi judecați sau blamați tot timpul. Oamenii care ne acceptă așa cum suntem, unici, sunt cu adevărat familia noastră.

Există familii care folosesc șantajul emoțional pentru a subjuga individul, a-l face să se simtă vinovat, dator, inutil, fără ieșire, pentru că “Familia nu ți-o poți alege”.

Zicala aceasta susține exact aceeași idee ca cea de dinainte, și vreau să arăt că există o altă opțiune, aceea de a alege formarea propriei familii, care oferă sentimentul de bine, acceptare, apartenență, înțelegere, suport moral și dragoste fără condiții.

Există părinți care se poartă cu odraslele lor de parcă le-ar fi stăpâni, deoarece n-au înțeles că au dat naștere unor ființe libere. Le-au creat pentru ele însele, nu pentru uzul lor personal. Au creat o altă ființă pentru a-i da ocazia să experimenteze și ea viața, în felul ei, prin alegerile ei, fără a-și aroga drepturi asupra ei. Menirea părinților este de a fi îndrumători, ghizi și educatori.

Scriu acest articol pentru prietenii mei, familia mea formată din oamenii cei mai frumoși, cei mai dragi, cei mai minunați, care mi-au fost alături când mi-era bine și în special când mi-a fost rău, care au acceptat perioadele mele de tăcere fără să le ia personal, care m-au îndrumat și ajutat fără să mă judece sau să aștepte ceva în schimb, care au râs și plâns cu mine, care mi-au încurajat și susținut ideile nebunești, care mă iubesc și pe care îi iubesc enorm, indiferent cât de des sau rar vorbim, indiferent câte țări ne despart.

Când sunt cu ei simt cum sufletele noastre vibrează până se topesc unul în altul, formând unul singur. Simt cum mi se umple inima de o bucurie egală cu cea pe care o trăiesc asceții când se află în prezența divinului. Mi se umplu ochii de lacrimi numai când mă gândesc la cât de modești, frumoși și luminoși sunt toți, de parcă sunt creați din sentimente, nu carne. Având în vedere că sunt parte din viața mea, își vor face simțită prezența și în articole.   

Mă simt onorată de prezența lor, mă simt completă și tot ceea ce-mi doresc este să-i am alături cât mai mult timp!

Familia este celula de bază a societății … Ce ne facem dacă nu am fost suficient de norocoși să ne naștem în una care să ne ofere ceea ce avem nevoie ca să creștem frumos? Nu, nu înseamnă că suntem singuri, ci că suntem capabili să o formăm din oamenii pe care îi întâlnim pe drumul vieții.

Știu familii formate din bunici-părinți-copii-nepoți care sunt unite și le admir, dar știu și familii formate din oameni frumoși, care nu sunt legați prin sânge și sunt la fel de frumoși!

Și unii și alții formează baza societății, a unei societăți sănătoase și armonioase!

P.S. “O familie de suflet e ca o farfurie cu mâncare. Oricât de diferite sunt ingredientele, împreună formează o mâncare gustoasă!” (vorbele înțelepte ale lui Lucy 🙂 ).

Familia nostră are și un nume: Gașca Magică, inspirându-ne după faptul că, în unele părți ale lumii, casele au nume. Gașcă – pentru că sunt niște ființe prietenoase, calde și naturale; Magică  pentru că au apărut în viața mea când predasem armele și nu mai așteptam nimic.