Liniște! Mama Geea se odihnește :)

Astăzi, 22.04.2020, sărbătorim (ca în fiecare an) planeta Pământ, astfel că am decis să scriu acest articol în cinstea ei.

Mulți oameni se plâng datorită faptului că viețile lor au fost date peste cap de Coronavirus.

Am auzit o mulțime de păreri legate de apariția acestuia: că este o conspirație a chinezilor, rușilor și/sau a americanilor, că e de vină sistemul (Care sistem? Nu contează! Unul din ele, că sunt atât de multe…), că e o binecuvântare de la Dumnezeu pentru ca ei să se odihnească, că e un blestem de la Dumnezeu pentru ca ei să moară sau să le falimenteze afacerile.

Știu că nimeni nu m-a întrebat ce cred despre asta, dar nu mă puteți face să tac, atâta vreme cât am un creier plin cu cuvinte care încearcă să-mi evadeze pe gură ori de câte ori încerc să respir, să mănânc sau să casc, așa că lăsați-mă să mă desfășor 🙂 .

Cu câteva excepții (da, câteva raportat la numărul de oameni care locuiesc pe Mama Pământ în prezent) oamenii iau totul de bun: faptul că respiră, că pot auzi, că pot vedea, că pot mirosi, că se pot mișca, Natura și tot ce-i înconjoară, propriile trupuri și, evident, pământul pe care calcă, adică planeta pe care au avut norocul să se nască.

Are cineva idee care erau șansele ca planeta noastră minunată să fie capabilă să mențină viața? Mici spre deloc. DAR … ceva s-a întâmplat, de fapt mai multe ceva-uri extraordinare și unice, și dacă vreți să aflați care sunt acelea, vizionați serialul documentar Universul (2007-2015) care e încă pe Netflix și serialul documentar Planetele (2019) făcut de Brian Cox și care este pe BBC iPlayer momentan, dar poate fi găsit și în alte locuri.

Eu, după ce le-am văzut, am rămas șocată când am realizat că șansele ca Mama Geea să nu fi existat erau de 99,99% , deci acelea erau și șansele ca noi să nu ne fi aflat aici, acum!

Indiferent cine sau ce este vinovat de apariția acestui virus, eu o văd ca pe o pauză pe care Mama Geea a decis să o ia, cumva, departe de noi.

Dacă vă opriți pentru o secundă și vă imaginați planeta noastră ca pe o mamă umană care are grijă, zi și noapte, fără pauză, de nu mai puțin de 7,8 miliarde de copii de toate vârstele, toate caracterele, cu probleme diferite, alergând bezmetici peste tot locul (510.072.000 km pătrați), bătându-se, stârnind războaie, furând jucăriile celorlalți, rănindu-se/omorându-se între ei și rănind/omorând alte creaturi fără nici un motiv, otrăvind solul, apa și aerul, punând-o, astfel, și pe ea în pericol, ați putea spune că această biată mamă a ajuns la capătul puterilor și că e scoasă din minți, și ați avea dreptate!

Nu ne poate arunca în spațiu, nu poate scapă de noi atâta vreme cât suntem în viață (adică fără să ne ucidă cu mânuțele ei 😛 ) dar a găsit o cale de mijloc prin care să ne țină la o distanță suficient de bună, care să-i permită să stea, în continuare, cu ochii pe noi.

Are nevoie de liniște, de odihnă, de relaxare, de reîncărcare a bateriilor și toate acestea le face tot pentru binele nostru. Lucrurile sunt foarte simple: dacă nu există planeta, nu există nici oameni!  

Ce facem noi, în acest timp, pentru ea? Păi … ne comportăm ca niște copii răsfățați și egoiști, pentru că așa am decis să ne manifestăm: „Planurile mele de vacanță sunt distruse”; „mă plictisesc în casă”; „nu mai suport să stau degeaba”; „mi-e dor de serviciul meu” (pe care, atunci când îl aveam îl uram atât de mult că-mi învenina sufletul); „nu mai pot organiza petreceri și grătare”; „nu mai pot ieși să-mi plimb mașina ca să mi-o admire vecinii/vecinele”, și lista poate continua.

Singurul rezultat trist, în afara faptului că distrugem singura ființă care ne ține în viață, este numărul de decedați în urma virusului. Nici unul dintre cei pe care îi iubesc nu a murit ca urmare al lui și pentru asta sunt recunoscătoare în fiecare clipă. Îmi pare foarte rău pentru toți cei care au pierdut o persoană dragă și tot ceea ce pot spune este că toți cei care au plecat se află într-un loc mai bun. Sunt ACASĂ și acolo vom ajunge cu toții într-o zi, fără excepții. Eu una abia aștept să mă reîntorc acasă.

Până atunci însă, de ce să nu privim lucrurile din altă perspectivă, să ne oprim din a ne vedea ca fiind victimele unui complot și să ne întoarcem atenția către Mama Pământ, către nevoile, dorințele, planurile ei pentru noi. De ce să nu începem prin a-i arăta respect și dragoste așa cum ne respectăm și ne iubim propriile mame?!

La mulți ani, Mamă Pământ!

P.S. Aș dori să mulțumesc, pe această cale, Bibliotecii Publice din New York pentru poza din articol.