Gulty as charged

Vinovații fără vină

După cum am scris în prima pagină a acestui blog, scriu pentru voi, prietenii mei, și, uneori, de la voi pornesc și ideile articolelor, din problemele voastre, nelămuririle și luptele pe care le dați cu viața sau alți oameni.

Una din problemele oamenilor cu conștiință este vinovăția. (Atenție Fecioarelor, voi sunteți fruncea în acest subiect 🙂 !)

Că fac ceva greșit sau nu, ei se simt vinovați că n-au făcut mai mult. Nu contează că n-au putere fizică, materială, emoțională să rezolve problema (a lor sau a altora), ei se simt vinovați și asta îi face să se macine zile întregi, apoi luni, până ajung să nu mai funcționeze normal.

Nici unul din noi n-a venit pe această minunată planetă ca Mesia, nici nu i s-au pus în cârcă, spre rezolvare, problemele celor din jur, fie că sunt parte din familie sau oameni fără grade de rudenie.

Numai intenția de a vrea să ajutați, în orice fel, o altă ființă, este admirabilă și contează enorm. Puteți să o faceți și concret, după puterile voastre, fără să vă puneți casa gaj la bancă sau să renunțați la viața personală.

A ajuta nu înseamnă să vă lăsați pe voi pe ultimul plan. Dacă tu, care ajuți, ajungi să îți pui viața, sănătatea, starea materială sau emoțională în pericol, înseamnă că, în curând, ai să fii de partea cealaltă a baricadei, adică ai să ai nevoie să fii ajutat, și nu asta dorești, corect?!

Ceea ce ne face să exagerăm în a ajuta este, cred, faptul că ne simțim vinovați că avem (sau credem că avem) mai mult decât celălalt/ceilalți.

Tot ceea ce avem, din toate punctele de vedere, ni se datorează nouă, muncii prestate, minții folosite, efortului depus, deci tot ce trebuie să simțim este mândrie și bucurie față de noi înșine, nu vinovăție.

O a doua idee: a rezolva o problemă a cuiva și a “repara” pe acel cineva sunt două chestii diferite.

Orice problemă are cel puțin o soluție, care nu e necesar să stea la tine.

Tu, căutând și încercând să ajuți, ai putea să dai de o altă persoană care să aibă soluția; nu te stresa că nu ești TU capabil să ajuți.

Cât despre a încerca să “repari” o persoană ca să se potrivească cu tine (partener/parteneră) sau să se potrivească unui loc, unui domeniu, unei societăți, asta nu stă în puterea ta, ci în alegerile ei (liber arbitru, da?).

Vina e cultivată din copilărie și se întinde, în timp, ca știrița în grădina bunicii, în toate domeniile vieții.

În familie e mai elaborată, de la vina copilului față de părinte că nu a ajuns să profeseze ce acesta din urmă a dorit, până la vina părintelui față de copil de a nu-și reface viața în caz de divorț sau văduvie.

În cuplu e mai simplă, dar tot vină e: unul sau altul se simte vinovat că nu a fost suficient de bun, de frumos, de deștept, de bogat pentru a nu fi părăsit.

În viața profesională vina e la fel de grea de dus, pentru că omul aude că nu e suficient de calificat, de pregătit, de agil, de isteț să ducă în spate tot ceea ce i se dă de făcut (de cele mai multe ori pretențiile “conducătorilor” cresc de la o oră la alta, hei-rup-ul se întețește, însă orele de program rămân aceleași sau se măresc fără a fi plătite suplimentar), salariul idem, iar energia individului scade din ce în ce mai mult, până când nu mai răspunde la nici un stimul, pozitiv sau negativ.

În societate e o vină generală, așa că e mai ușor de dus, deoarece se împarte la mai mulți indivizi și îți permiți uneori să-ți spui în gând :“Eu n-am făcut asta, deci nu fac parte din grupul despre care se vorbește”.

Am să închei acest articol cu frumoasele cuvinte ale lui David A. Bednar: ”Vinovăția este pentru spirit, ceea ce durerea este pentru corp”.     

* N.B. Imaginea folosită în articol a fost făcută de Celine Sayuri și a fost postată pe website-ul unsplash.com. Aș dori să-i mulțumesc frumos pe această cale pentru ea.

Click Here to Leave a Comment Below

Leave a Reply: